Articole etichetate cu: raiffeisen bank

Am întâlnit şi clienţi fericiţi

ImaginePe-aci, pe la noi, şi mai ales în oraşele de provincie, ocaziile în care ai şansa de a te simţi fericit în postura de client sunt ca şi inexistente. Totuşi, minunile se mai întâmplă. Chiar şi în această gură mioritică de Rai. Dovada stau micile întâmplări, neobişnuite prin raritatea lor, care te fac să speri că mai există o şansă, o şansă ca lucrurile să devină cumva, cândva, mai bune.

Raiffeisen Bank, gigantul bancar austriac, are aproape 90 de ani de istorie pe umeri (în România sa fie cam 16) şi vreo 15 milioane de clienţi în grijă. Printre ei eu însămi, care, într-o zi stâlcită şi îngheţată de luni, mă trezesc aşteptându-mi rândul la ghişeul băncii. Tocmai la final de program. În faţa mea, un domn aşeza cu grijă teancuri ispititoare de bani, pe care angajata le lua răbdătoare la numărat. Operaţiunea cerea timp, aşa că Raiffeisen s-a străduit ca aşteptarea asta să fie cumva cu folos şi să-ţi aducă în schimb un zâmbet. Ba chiar o saptămână întreagă de zâmbete, aşa cum anunţa vioi şi colorat un panou amplasat suficient de bine cât să nu-l poţi ignora. Pe el, cateva ziceri şi un smiley face erau menite să-ţi facă ziua mai bună. Doar ca nu ele erau de fapt cheia.

15 minute bune să tot fi stat după omul cu teancurile de bani, 15 minute în care mi-am fâţâit privirea de la panoul zâmbitor la restul obiectelor care formau în ansamblul lor o ambianţă galbenă, obsesiv branduită, dar plăcută. Şi când în fine am putut să mă apropii de ghişeu am înţeles că săptămâna zâmbitoare era mai mult decât un simplu anunţ. Promisiunile din panou reverberau în fiinţa care servea la ghişeu. Doamna cu anii desenaţi în frunte zâmbea amplu, gata să-ţi împlinească cererile, chiar şi atunci, la final de program, când gândurile îi puteau fi furate uşor de dorinţa de acasă. Şi poate aş fi crezut că nu-i decât un automatism însuşit regulamentar după câteva zile de training, dacă s-ar fi oprit doar la un zâmbet. Nu ştiu cum şi când a avut vreme să observe un amănunt ascuns destul de bine sub hainele clientei din faţa ei. Nu cred în proverbiala strălucire a maternităţii, iar burtica m-ar fi trădat poate doar din profil. Şi totuşi…

„Ştiţi, dacă aveţi cont de salarii la noi, aţi putea să faceţi transferul online. Aşa nu aţi mai fi nevoită să staţi atât la rând, mai ales acum, când obosiţi mai uşor din cauza sarcinii. Seara vin mereu angajaţi ai firmelor să facă depuneri de numerar, iar operaţiunile durează”, îmi spunse doamna cu un zâmbet şi un ton ameţitor de afabil.

Nu o cunoaşteam, nu o întrebasem nimic, nu-mi manifestasem explicit nerăbdarea, nici măcar nu schiţasem vreo nemulţumire legată de timpul de aşteptare. I-am zâmbit uluită. Să ne înţelegem, practica obişnuită (nu cea normală) „cere” ca un angajat, mai ales la final de program, să fie suficient de obosit, de scârbit de muncă şi de salariul pe care îl primeşte, suficient de revoltat pe lume şi, în general, pe ţara în care trăieşte, încât să fie încruntat, frustrat, absent la ce i se perindă prin faţă şi nerăbdător să încheie încă o zi din viaţa lui ca „slugă la patron”, fie el şi unul mare.

Situaţia era atipică cu totul, iar asta zapăcea, dar te zăpacea cu zâmbetul pe buze. Exact în felul acesta am părăsit şi eu ambianţa aceea galbenă, obsesiv branduită, dar incă şi mai plăcută. În minte îmi stătea atârnat un gand: ”Iată un agajat care face mai mult decât o întreagă şi pompoasă campanie de marketing”.

Categorii: 2.Publicitaturi | Etichete: , , | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: