Articole etichetate cu: loisir

Cumparatorul in vremea crizei

CARREFOURShopping-ul, catalogat adesea drept sport national, se numara printre putinele bucurii de week-end ale romanului. Loisir cu caracter autohton, mersul in familie sau cu prietenii la cumparaturi, era in egala masura oportunitate de afisare publica, socializare si achizitionare de diverse cu utilitate indoielnica. Insa, odata cu criza sau temerile despre criza, consumatorul roman incepe sa simta presiunile alinierii la noul curent al strangerii curelei.

Invatat sa cumpere haotic, orice, oricand si de oriunde, cumparatorul roman nu este pregatit sufleteste sa faca un pas inapoi. Restrictiile de orice fel ii trezesc amintiri sumbre. In mare parte, atitudinea este justificata. Are doar vreo 18 ani de când se bucură de “beneficiile” consumului şi încă şi mai puţini de când îşi pierde timpul, dar mai ales banii prin super şi hipermarket-uri. Alături de grătarul de vară, era una dintre activitatile rutinate, dar care-i produceau o neasemuita placere.

Acum, alimentat constant cu stiri despre cat de rau va sa mai fie, românul are fantasme, cu el însuşi şi criza. Gandind la ziua de maine i se strange deopotiva inima si portofelul. E mai zgarcit cu sine si cu lumea. Un viitor sumbru i se desfăşoară în faţa ochilor. Işi atinge buzunarul, mai gol decât de obicei, şi începe să privească cu jind la obiectele colorate şi multiforme înşirate pe rafturi. Nu are nevoie de ceva anume, dar simte un imbold să pună mâna şi să arunce în coş, aşa, ca pe vremuri. De data asta însă nu conştiinţa îi dictează să fie chibzuit, ci buzunarul, cu mult mai “uşor”.

I se pare că Dumnezeu este nedrept. Acum vreo douăzeci şi ceva de ani avea cu ce, dar n-avea ce. Acum suspină că are, dar n-are. Blestemat neam! Parc-a fost un vis frumos, dar scurt cât un mandat. Tocmai când începuse sa traiasca din plin placerile capitalismului, să aibă visuri şi planuri pe termen scurt, mediu şi lung, tocmai când şi-a luat o viaţă mai bună pe credit, s-a întâmplat neaşteptatul. Ce-a trăit trebuie să fi fost o “minune”, altfel nu-şi explică cum a durat doar “trei zile”. Însă, nedumerirea sa cea mai mare e că, în urma acestui vis, a rămas cu ceva real, palpabil: ratele pentru viaţa mai bună pe care şi-o (i se) promisese.

Categorii: 1.Cotidiene | Etichete: , , , , , | 2 comentarii

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.