Articole etichetate cu: fundatia terra

Campanie de stins lumina

O regula in vanzari, dar si in marketing, spune sa te dezici de negatii si mai ales sa nu lansezi o propozitie, un slogan in care „nu” este „capo di tutti capi”. Si totusi, exista situatii cand tocmai negatia este cheia si centrul unei campanii de comunicare menita sa te ia prin surprindere.

Ramane mereu admirabila ingeniozitatea in promovare, fie ea cu scop mercantil ori social, asocierea aparent nepotrivita, care iti aduce riduri de nedumerire pe frunte, contorsionarea ideilor si conceptelor in asa fel incat sa-ti fie clar din start ca este vorba despre ceva iesit din comun.

De toate acestea probabil nici nu ne vom satura vreodata si vom continua sa gustam cu pofta din inteligenta campaniilor de promovare cu staif. Si cand spun staif, nu ma gandesc la vreun buget burdusit de campanie, la produse de marketing luxoase si branduri apretate, ci ma gandesc la o eleganta a gandirii transpunsa cu bun gust si bun simt intr-o campanie de stins lumina.

Cu o astfel de campanie am dat recent nas in nas. Intai prin mijlocirea televiziunii, apoi a internetului. Se numeste „Salveaza mai mult” si a fost creata de Next Advertising pentru Fundatia Terra Mileniul III, o organizatie non-guvernamentala de protectie a mediului ce promoveaza programe de dezvoltare sustenabila in domeniul schimbarilor climatice si al reducerilor de emisii din sectoarele energie si transporturi.

De ce este ea mai cu mot? In primul rand, pentru ca rastoarna conceptul de caritate spunandu-ti pe sleau ca-i musai sa fii zgarcit. De data aceasta esential nu este sa daruiesti 2 euro prin SMS pentru o cauza nobila, ci sa constientizezi ca salvezi mai mult facand economie. De energie. Cum ar veni, campania incearca sa rezolve problema schimbarilor climatice nu tratand efectele, ci cauzele ei. Iar acesta este un al doilea aspect pentru care ea este mai cu mot.

Ingenios este si modul in care a fost construit un mesaj cu totul nou folosindu-se de unul cu totul vechi si uzat – donarea a 2 euro. Dar inca si mai ingenios este conceptul paginii web www.nuintra.ro, care te intampina cu mesajul „Nu ti-am spus sa nu intri?”. Aproape ca te simti vinovat ca ai dat click. Dar vinovatia este, culmea, exact simtamantul dorit si necesar pentru a deschide poarta constiintei.

Imagine

Odata intrat spasit in lumea virtuala si slab luminata a campaniei online, esti numai bun de asimilat mesaje despre cum stilul tau de viata afecteaza planeta, dar si ce poti face pentru a salva mai mult. Iar unul dintre lucrurile pe care le poti face fara prea mare efort este sa stingi lumina. Inclusiv cea de pe site.

Si daca tot ai prins gustul lui „On/Off”, ti se asaza dinainte alte cateva „butoane salvatoare” care pun capat risipei si neglijentei umane si pun in stand-by schimbarile climatice.

Nu stiu in ce masura va plac sau va conving imboldurile de protejare a mediului, insa tind sa cred ca veti rasplati inteligenta celor care au creat si promovat aceasta campanie deconectand de la priza incarcatorul de mobil care sta asteptand inutil.

Si cu asta am stins si eu lumina!

Categorii: 2.Publicitaturi | Etichete: , , , , | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: