Despre munca

Credem despre noi, ca natie, ca nu ne aflam intr-o relatie amoroasa cu munca. Nici noi nu prea o iubim pe ea, nici ea pe noi. In parte e adevarat. Spirite balcanice, flusturatice nu avem sadit in noi cultul pentru munca, iar daca totusi exista, nu e nici pe departe comparabil cu cel nemtesc si cu atat mai putin cu cel asiatic. Si nici nu functioneaza dupa aceleasi principii.

Cu toate astea, sunt multi cei care muncesc mai mult decat le permite legea sau propriile capacitati fizice si intelectuale. Vi se pare un nonses? Nu e. Priviti cu atentie in jur. Veti descoperi printre voi, langa voi, poate chiar in voi, oameni abandonati cu totul in sfera travaliului. Oameni care nu mai apuca sa simta gustul vietii. Oameni pentru care nu exista viata dincolo de ceea ce fac. Absorbiti, identificati intru totul cu activitatea lor, sunt cei care uita de sine pana intr-atat incat nu se mai disting in oglinda. Nu mai au contur, continut si nici reflexie in afara cadrului lucrativ. Sunt umbre. Isi pierd esenta, umanitatea.

Munca este in stare sa ucida. La propriu si la figurat. Romania a adunat deja cateva cazuri celebre. In 2007, o tanara manager de la Ernst&Young murea dupa un exces lucrativ. Avea 31 de ani si 40 de kilograme. Trei ani mai tarziu, o alta tanara, mama a doi gemeni, facea stop cardio-respirator pe baricadele companiei la care lucra. Dupa patru zile, copiii ei au ramas orfani. Iar cazurile au continuat intre si dupa acesti ani, chiar daca cu mai putina fervoare mediatica.

Cand nu-i doboara cu totul, ii pustieste pe dinauntru. Munca excesiva ucide spiritul, nu il inalta. Sufoca viata interioara in asemenea masura incat nimic altceva nu mai are relevanta. Nici prietenii, nici familia, nici tu insuti. Atunci cand interesele, scopurile, visele-diurne ori nocturne-se reduc la obsesia de a performa, munca iti leaga latul in jurul gatului. Specialistii au ajuns chiar sa vorbeasca despre o noua boala, boala secolului XXI. Numita Sindromul Oboselii Adrenale, tulburarea este asociata solicitarii duse la extrem, la epuizare.

In lege se vorbeste de 8 ore de munca. In practica, putini sunt cei privilegiati cu un asemenea program. Viata la serviciu se prelungeste deseori dincolo de orele 18.00-19.00 si acapareaza invaziv tot mai mult din timpul liber. Un studiu realizat de o companie de recrutare releva faptul ca peste 50% dintre angajatii romani fac zilnic ore suplimentare. Platite sau nu, arareori compensate cu timp liber, orele suplimentare au devenit mai degraba parte a unui program de lucru „la negru”. Nu se reflecta in pontaje, in schimb se poate citi pe chip: in cearcane vinetii, in mina incordata, in privirea absenta.

Ceea ce ne diferentiaza insa de alte spatii socio-culturale este modul in care percepem munca. Nu o pretuim atat pentru ceea ce este ea, intrinsec, ci extrinsec, pentru ce aduce sau poate sa aduca: faima, recunoastere, bani. Sunt putini cei care muncesc din drag pentru munca si tot mai putini cei care reusesc sa mentina un echilibru binefacator intre activitatea lucrativa si tot ce exista dincolo de ea. [citeste tot articolul…]

Anunțuri
Categorii: 1.Cotidiene | 3 comentarii

Navigare în articol

3 gânduri despre „Despre munca

  1. r

    Ai dreptate in ce spui; oare mi se pare mie sau esti un pic vehementa?
    Nu iau in considerare faptul ca artistica-ti conceptie despre munca provine de la o persoana cu trei job-uri; uneori te epuizezaza unul singur…
    Am avantajul ca stiu despre tine ca esti pasionata profesional si asfel iti inteleg vehementa…gandeste ca nu toti pot fi dedicati unei profesii si ca de fapt pentru multi oameni conteaza de fapt ce pun pe masa copiilor….tu nu esti un caz privilegiat…ai fost nevoita sa pleci dintr-un sistem aparent corect dar care te-a trimis in lumea celor trei job-uri…si te inteleg bine pentru ca si eu sunt in sistemul acela care aparent mi-a dat siguranta si datorita caruia plec din Vaslui si din Romania…

  2. Eke

    Vehementa? Mai degraba egoista, doar ca un egosim cu accente pozitive. Nu mi-as vinde timpul liber, daca pentru 8 ore de munca as fi platita suficient cat sa traiesc frumos, iar „frumosul”, in viziunea mea, nu face referire nici la vreun Q7, nici la indelungi sesiuni de shopping la Milano. E un „frumos” de bun simt:). Indraznesc sa cred totusi ca va veni o vreme in care-mi voi recapata timpul.

  3. the deceiver

    Nu am auzit pana acum expresia „a-ti vinde timpul liber”…e interesanta cu atat mai mult cu cat eu constat abia acum si cu surpindere ca de fapt in toti anii de cand muncesc, eu l-am oferit gratis, la pachet cu ceva sanatate si multe momente importante din viata mea, a familiei si prietenilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: